1

Sumiglia

S’hè distesu ind’è l’aria un affannu di morte
E so fatti di marmaru i visi sottu à lu sole
Sò d’abissu i silenzii è in pulvina e fole
U mondu increlitu sbattutu hà e so porte.

Caminerà ab eternu issu stolu senza fine
Cù a to sipultura sdresgiendu ogni bagliore
E chi facia ruvidu u trimendu dulore
Chi rode u campà à iss’ore visparine.

E stu sole di nuvembre annantu à a to bara
Sarà ora oscuratu è ora maestosu
Ma turnerà dinù di sta terra u sposu
Cun ellu vulterà a to mimoria cara.

Di tè mi fermerà più chè un visu culpitu
Più chè un dolu pisiu colmu di mille pene
Mi fermerà u vede di stu spaziu infinitu
Chi lu to passu scrisse à stampi pè l’avvene.

Mi fermeranu e voci chi à l’altare s’alzonu
Per invade sti celi cun parolle di cera
E chi correnu in mente tale un furiosu tonu
Chi và è ne scumpone a matina è a sera.

E quandu in tempi à vene invechjerà u ricordu
Ogni palmu di sta terra si purterà à l’iglia
Un sonniu fattu veru chi in intimu accordu
Di tè si n’averà qualchi fida sumiglia.

A Filetta.