1

Stonde D’Invernu

Un soffiu scherzosu spettina a furesta
È culurisce d’oru, u circondu in festa
U cantu di a spiccia, à l’onda cristallina
Ribomba pè i chjassi, à l’ore matutine.

Si chjosi abbandunati, bagnati di silenzii
Ci portanu à u core, u pesu di l’assenze
Nuttate bughji tremi, scappate da l’infernu
Lampanu pè i chjassi, u soffiu di l’invernu.

A corsa di u tempu, carreghja i so misteri
Trascinendu cun ellu, tant’ore furestere
E’sse stonde ferite, ch’ùn volenu mai more
Sò tizzoni di scopa, chì brusgianu u mio core.

Passanu e serate, di capu à lu caminu
A carezzà lu focu, chì conta u destinu
D’una stagione compia, chì sà chì s’avvicina
U soffiu veranincu, chì pichja à a marina.

A natura imbriscia,di canti rallegrita
Una terra si spanna, è fascia e so ferite
Una vita rinasce è porta pè dumane
E ragione di luttà, in core di l’umanu.

In core di l’umanu.
In core di l’umanu.