1

Mi ne vocu

Cù e sciume chì vanu à imbiancà l’orizonte
Purtate da u mare peregrinu eternu
Cù e neve chì stanu appese à i monti
Carezze di silenziu rigalu di l’inguernu

Cù l’omu spiranzosu fighjendu a spirata
Chì vene à risplende mezu à u timpurale
Cù l’ansciu silenziosu di a chieta attrachjata
Quandi a luna accende u più altu sciappale

Mi ne vocu à cantà
E fureste di sole, i chjassi di u sperà
Eppò l’eternità

Mi ne vocu à cantà
E fureste di sole, i chjassi di u sperà
Eppò l’eternità, eppò l’eternità

Cù l’acellu quassù in lu celu turchinu
Duve và solu, solu un nulu andarice
Cù u tempu dinù missageru divinu
Chì tramanda l’idea d’un mondu più felice

Cù u ventu istrosu chì gira centu mondi
Basgendu ogni sarra di e so dolce lapre
Cù u fiume furiosu chì và mezu à e sponde
È l’immensa dulcezza di u fiore chì s’apre

Mi ne vocu à cantà
E fureste di sole, i chjassi di u sperà
Eppò l’eternità

Cù l’ochji illuminati da i ghjorni d’aprile
Impastati d’amore è carchi d’asgiatezza
Cù i cori infuriati da u sintimu suttile
D’appartene à a tarra è à e so billezze

Cù l’omu incatenatu privu di stellaria
À l’ora chì a notte stende u so reame
Cù u sognu strappatu in cerca d’armunia
Chì scianchighjendu và versu l’alba chì chjama

Mi ne vocu à cantà
E fureste di sole, i chjassi di u sperà
Eppò l’eternità, eppò l’eternità…