1

Focu

T’arricordi quelli ghjorni
U sole t’era fratellu,
E lu ventu ti fischjava
Lu so risu in riturnellu.
Oghje si sò alligati
Per dà spaventu è macellu;
Hè per tè, o terra meia,
Questu ripigliu ribellu.

T’arricordi, o terra, benedette ‘sse stonde,
I prati s’arricciulàvanu di spiche bionde ;
Oghje s’hè ingrisgiata a to muntagna fiera,
E l’acellu hà fughjitu lu celu chì dinnera ;
E lu to sangue corre cume licore fina
A fiumare in qualchì gola assassina.

Ripigliu:
Focu,
Ghjente si vergogna pocu,
Ma ùn hè micca un ghjocu,
Focu,
Morta a terra, morte e speme,
Battèmuci tutti inseme.

T’arricordi, o mare, u gustu savuritu
D’issu mondu di sole è d’ombra culuritu ;
T’arricordi, o omu, ‘ssu locu suminatu
Duve anni per anni tù sì ingrandatu ;
Ma cosa po fiurisce in core di lu mio cantu
Quandu una terra vita diventa campusantu.

Vogliu stupà in faccia d’issi vili prufitti
Chì t’hanu cundannata ma simu sempre arritti
Sempre arriti !