1

10.1.80

Languida hè l’alba sta mane
Muta è imbalbadicata
Pare ch’ella ùn possi più
Supranì u bughju pagnu
Tunata da u furore
Di a nuttata passata.

Rossu serà u fanale
Cum’è rossu fù u sangue
Di i zitelli chì casconu
Ammazzati da a manu
Di u boia chì in Parigi
Cummandò a fucilata.

Sentu cresce in lu mio core
Surgente cusì abbundente
Una staffilata vechja
Raperta da u presente
Ind’issa guerra dichjarata
Or femune resistenza.

È di fronte siamu avale
À lu pudere di u capitale.

Tavagna